Drumul de la Merenii-Noi, construit acum o lună, se macină
O lună – atât a rezistat drumul construit prin satul Merenii-Noi. Imediat ce au dat ploile, drumul proaspăt reparat a început să se împrăștie ca făina. Localnicii spun că lucrările au fost făcute a lehamete, iar primarul dă vina pe cei de la raion, fiindcă ei au efectuat lucrările. La rândul lor, cei de la raion susțin că dacă ar fi avut mai mulți bani, ar fi plombat gropile cum se cuvine, dar cu bani puțini, au făcut ce-au putut.
ссылка на видео